Romeo si Julieta au murit pentru pacatele cuiva, dar nu pentru pacatele mele. A doua lansare a lui Lael Neale pentru Sub Pop o gaseste pe artista împingand limitele stilistic cu iubitul ei Omnichord, aducand si o serie de sunete noi în mix. Baza principala bazata pe folk a albumului anterior al lui Neale, Acquainted With Night din 2021, face aici loc unor cai neasteptate care îl gasesc pe Neale calcand cu încredere în poezia punk, ritmuri de sintetizare New Wave, riff-uri de chitara surf si antichitate delicios depasita.
Apogeul urias al Star Eaters Delight vine în capodopera de opt minute, „În Verona”. Neale deschide cortina pentru a dezvalui o reformare a pacatului original sub forma mortii iubitilor încrucisati de stele lui Shakespeare. „Lasa vinul sa se reverse pe treptele de piatra”, incanta Neale cu un nivel de nonsalanta „ce s-a facut s-a facut”. Alte referiri la racle si catacombe au aruncat o pata înfricosatoare la apelul lui Neale ca umanitatea sa „nu arunce piatra”. Rugaciunea suprema a cantecului „cine va opri soarele sa apune” însoteste inevitabilul sfaramare a prabusirii finale a cantecului în interior.
Gama lui Neale de-a lungul albumului este extinsa, avand în vedere esenta generala a albumului de economie de rezerva. „I Am the River” de deschidere îl pune pe Omnichord al lui Neale, cu un amestec ametitor de amplificator proto-punk garage rock suflat în stil Chuck Berry, de la partenerul lui Neale în crime, Guy Blakeslee. Blakeslee îl însoteste pe Neale pe fiecare piesa, riff-urile de surf rock din „No Holds Barred” fiind un alt punct culminant.
Clipul frenetic din „Faster Than the Medicine”, cu liniile sale de bas inspirate de SpinART, face cea mai buna melodie New Order din aceasta parte a Power, Corruption and Lies. În timp ce suieratul stravechi care învaluie melodii precum „Must Be Tears” si „Lead Me Blind” de închidere simt ca au fost înregistrate în aceeasi epoca cu Columbia 78-uri de la Washington Phillips, cu instrumente la fel de ciudate. Avand în vedere durata de rulare a Star Eaters Delight mai scurta decat predecesorul sau, Neale a alcatuit un pachet strans dintr-un album fara note ratacite, dar unul plin si cu o multitudine de idei viclene. Felicitari lui Neale pentru ca nu a jucat în siguranta si a facut simultan ceva complet diferit de oricine altcineva de acolo.
review: Mark Moody
